PARIS, FRANȚA – În cel mai sincer interviu al său de când s-a retras din tenisul profesionist, Simona Halep, dubla campioană de Grand Slam, a captivat lumea sportului, ocolind discuțiile despre durerile fizice și bătăliile legale, pentru a-și deschide inima despre conexiunea intensă, aproape spirituală, pe care a împărtășit-o cu terenurile de zgură de la Roland Garros. Într-o schimbare profundă față de personalitatea sa de obicei rezervată, fosta jucătoare numărul 1 mondial și-a descris relația cu Openul Francez drept o „poveste sacră de dragoste”, făcând aluzie la intensitatea emoțională și la luptele ascunse care au făcut din victoria ei din 2018 momentul definitoriu al carierei sale — și, în cele din urmă, un secret pe care l-a dus cu ea în retragere.
Interviul, realizat în liniștea Parisului, departe de presiunea circuitului, a dezvăluit peisajul emoțional complex al lui Halep, ridicând succesul ei dincolo de simpla atletism. Ea a explicat că orașul și turneul erau legate intrinsec, formând un sanctuar emoțional în care s-a confruntat în mod repetat — și și-a învins — cele mai profunde temeri competitive.
Fantomele Celor Trei Finale
Înainte de triumful său final din 2018, Halep a îndurat trei înfrângeri devastatoare în finale de Grand Slam, două dintre ele având loc chiar la Paris. Ea a mărturisit că aceste înfrângeri nu au rănit-o doar profesional; ele au creat o povară psihologică pe care doar aceeași zgură o putea vindeca.
„Oamenii au văzut trofeele, dar nu au văzut fantomele pe care a trebuit să le înving mai întâi”, a mărturisit Halep, cu vocea plină de emoție. „Roland Garros a fost locul unde am eșuat cu adevărat pentru prima dată și, din această cauză, a fost singurul loc în care știam că trebuie să reușesc. De fiecare dată când pășeam pe Court Philippe-Chatrier, era o intervenție. Nu era doar un meci; era o conversație cu sinele meu din trecut, cel care s-a prăbușit în 2014 și 2017.”
Această intensitate, explică ea, este ceea ce a făcut ca finala ei din 2018 împotriva lui Sloane Stephens să fie un moment atât de visceral, care i-a definit cariera. Revenind de la un set și un break în urmă, ea nu doar câștiga un meci; ea exersiza ani de îndoială. „Când am sărutat trofeul, nu era doar aur; era pace. Parisul mi-a cerut totul, iar când în sfârșit mi-a dat înapoi, mi-a dat sufletul.”
Strângerea de Mână Secretă cu Zgura
Afecțiunea profundă a lui Halep pentru suprafața de joc trece dincolo de tehnică. Ea a dezvăluit un ritual surprinzător, un moment liniștit, aproape meditativ, înainte de fiecare meci important pe zgură, un moment pe care spune că nu l-a împărtășit public niciodată până acum.
„Întotdeauna atingeam zgura — nu liniile albe, ci pământul — și îmi reaminteam că nu trebuia să fie perfect”, a declarat ea. „Terenurile dure cer perfecțiune; iarba cere viteză. Dar zgura? Zgura îți acceptă imperfecțiunile. Este lentă, îți arată amprenta și te obligă să lupți pentru fiecare centimetru. Aceasta a devenit strângerea mea de mână secretă cu Parisul: Eu îmi aduceam cele mai mari temeri, iar el le ținea în loc pentru mine.”
Această abordare filosofică este ceea ce i-a permis să gestioneze presiunea sufocantă de a fi numărul 1 mondial fără un titlu de Grand Slam — o povară ridicată pe zgura roșie. Ea lasă de înțeles că, odată ce „povestea de dragoste” cu Roland Garros a fost împlinită, urmărirea intensă, de o viață, a început să-și piardă urgența, pregătind terenul pentru retragerea ei ulterioară.
Un Capitol Final Neterminat?
Deși Halep rămâne fermă în privința retragerii sale, rememorarea ei pasională despre Paris lasă o urmă de neșters de nostalgie. Ea a sugerat că poate cel mai mare regret al ultimilor ei ani a fost incapacitatea de a revizita în mod corespunzător sursa celei mai profunde conexiuni a ei din cauza luptei legale prelungite și a problemelor fizice ulterioare.
„Întotdeauna mi-am imaginat că turneul meu de adio va include o ultimă plimbare lungă pe străzile Parisului și un ultim antrenament pe acea zgură sacră”, a meditat ea. „Dar viața, după cum știm, rareori respectă scenariul. Adevărul este că cea mai mare recompensă a mea din sport nu sunt trofeele pe care le-am câștigat, ci sinele pe care l-am descoperit la Paris. Pe acela, îl păstrez. Este secretul pe care îl iau în noua mea viață.”
Dezvăluirile lui Halep conturează portretul unei campioane care s-a luptat cu demonii interni la fel de înverșunat ca orice adversar extern, găsind răscumpărarea finală nu în dominația globală, ci în îmbrățișarea liniștită și susținătoare a zgurii pariziene. „Povestea de dragoste” s-a încheiat, dar intensitatea legăturii lor va defini pentru totdeauna moștenirea Simonei Halep.
Leave a Reply